1. Romanii au inventat lumânările cu fitil

Descoperirea lumânării a fost atribuită romanilor antici. Tot de la romani provine și cuvântul „lumânare” (din latinescul candela, care înseamnă torță). Când au fost produse pentru prima dată lumânările, au fost confecționate din ceară de seu (care este un derivat din grăsime), un sul de papirus și o sfoară. Din fericire, acum ne bucurăm de lumânări parfumate care ne împrospătează întreaga casă, dar pe vremea aceea, singurul miros al lumânărilor era de grăsime arsă.

Se crede că unele dintre primele lumânări produse vreodată au fost folosite pentru a sărbători nașterea lui Artemis, zeița grecească a lunii și a vânătorii. Se credea că flacăra lumânării întruchipa strălucirea supranaturală a lunii, iar fumul transporta rugăciunile participanților în sus, către zeiță.

2. Lumânările puteau fi consumate ca alimente

Deoarece primele lumânări au fost făcute din grăsime animală și ceară de albine erau considerate comestibile și au fost folosite în acest scop în perioadele de foamete marcante de-a lungul istoriei.

3. Lumânările erau folosite pe post de ceas

Lumânările au fost folosite pe post de ceas datorită ratei lor de ardere relativ lentă și constantă. Trecerea timpul era marcată prin semne (linii) trasate pe suprafața cerii, care marcau ore sau zile în funcție de dimensiunea lumânării.

De asemenea puteau fi folosite și ca ceas deșteptător sau alarmă prin introducerea de obiecte metalice în marcaje, care urmau să cadă și să facă zgomot atunci când ceara se topea până la locul obiectului înfipt.

4. Invenția becului ne-a adus lumânările parfumate

După inventarea becului, lumânările au ajuns să fie privite ca un element decorativ, în ciuda funcționalității lor. Nu a durat mult până când fost aduse pe piață lumânări de toate formele, dimensiunile și culorile și a fost produsă prima lumânare parfumată. Pe la mijlocul anilor 1980, lumânarea a devenit un cadou de lux și element decorative.